Dezavantajele erau multe: in afara de cele cateva culori „la moda” aproape ca nu gaseai altele si – voiai, nu voiai – daca moda zicea portocaliu, pai… era portocaliu tot sezonul; toata lumea avea aceeasi culoare in garderoba, chiar daca nuanta aceea de portocaliu nu se potrivea tuturor, alta nuanta, mai blanda, de exemplu, nu avei de unde lua! Ei, de doua-trei sezoane insa, gama cromatica este atat de diversa in propunerile magazinelor sau designerilor, incat acum orice fel de nuanta ti-ai dori gasesti cu usurinta!
Am avut bucuria sa gasesc in ultima “tura” de shopping o gama larga de haine frumoase in tonuri intense si, spre bucuria mea, fara imprimeuri si mai ales in nuante calde si reci deopotriva. Ele au marele avantaj ca pot functiona ca “puncte focale” in crearea unei tinute (fiecare tinuta trebuie construita in asa fel incat sa cream un punct focal, spre care ochii privitorului sa se indrepte cu preponderenta si trebuie pozitionat pe sau in apropierea “partilor” noastre frumoase: umeri, decolteu, talie, picioare, ochi, par etc). Fiind si uni, ne permit sa combinam usor alte piese din garderoba intr-o constructie armonioasa (adica in nuante apropiate, analoage) sau intr-una contrast (pozitionate fata in fata pe roata culorilor: mov/galben, albastru/portocaliu, verde/rosu).
Libertate deplina
Fie ca vrem, fie ca nu, “structurile oculte” ale modei, atelierele de stil, isi pastreaza obiceiul de a face in continuare propuneri cromatice pentru fiecare sezon, insa gama este foarte extinsa, lasand “libertate” devoratoarelor de moda sa faca propriile alegeri. Si a mai intervenit un factor, din ce in ce mai pregnant in deciziile cumparatoarelor din Romania, si nu numai – EDUCATIA. Sunt din ce in ce mai multe femei care refuza propunerile vanzatoarelor, magazinelor, designerilor si brandurilor pentru ca au capatat puterea sa aleaga CE LI SE POTRIVESTE.
Stiu ca pantalonii pana nu avantajeaza pe oricine, ca fustele gogosar pot fi dezastruoase pentru unele dintre noi, au descoperit ca bleumarinul este de multe ori mai elegant decat negrul, au invatat sa deosebeasca nuantele calde de cele reci sau tonurile inchise de cele deschise si au mai invatat sa spuna nu hainelor urate! Da, moda produce multe, foarte multe haine urate. Sunt hainele care te fac mai grasa, mai scunda, care iti pun in evidenta defectele si care te fac sa pari obosita si imbaranita. Refuza-le si alege doar hainele care te fac mai frumoasa.
Tonuri si nuante
Tonurile sunt date de adaugarea de alb sau negru intr-o anumita culoare. In imaginile de mai jos poti observa 10 tonuri pornind de la culoarea Mov.
Nuantele culorilor, de multe ori confundate cu tonurile, sunt obtinute prin trecerea de la o culoare la o alta culoare. Mai jos, trecerea de la albastru la verde: